Iuliana Pepene, decizia care i-a schimbat viaţa după America Express: „Mi-am dat seama că ar trebui să fac ceva”
Iuliana Pepene a acceptat provocarea de a participa la America Express anul trecut. Ştirista de la Antena 1 a făcut echipă cu colega ei de platou, Sonia Simionov, iar împreună au reuşit să ajungă destul de departe în competiţie. Recent, vedeta a dezvăluit ce decizie a luat după ce a ieşit din competiţie.
Iuliana Pepene a mărturisit că şi-a schimbat total stilul de viaţă după ce s-a întors de la America Express şi este uimită de rezultate.
Iuliana Pepene, decizia care i-a schimbat viaţa după America Express
Deşi era mulţumită de felul în care arăta înainte, vedeta de la Antena 1 a simţit nevoia de câteva schimbări aşa că s-a apucat de sport. Acum este mult mai atentă la ceea ce mănâncă şi are câteva reguli de la care nu se abate.
„Sunt uimită de ceea ce s-a întâmplat cu corpul meu după opt luni de sală. Nu am făcut sală până la 33 de ani, m-am apucat târziu, dar nu o să mă mai las pentru că a devenit așa… este un microb. Dacă l-ai luat, nu mai scapi de el. E foarte bine la sală, mi se pare că sportul este un medicament.
Am făcut niște analize și arată extraordinar, și mi se pare că sportul face minuni, și nu o să mă las. O să continui cu sportul pentru că ajută foarte mult și mental, și fizic, e foarte important”, a declarat Iuliana Pepene.
Şi a continuat: „Arătam OK și înainte, eram foarte mulțumită de mine, dar la America Express mi-am dat seama că ar trebui să fac ceva în privința asta. Rezistam foarte bine acolo. (…) Am zis că trebuie să schimb ceva în viața mea, aveam nevoie să schimb ceva, și am început cu sportul, și e foarte bine”, a spus Iuliana Pepene, potrivit Spynews.
Ştirista de la Antena 1 şi-a dorit o ieşire din decor!
Iuliana Pepene a mărturisit că a discutat înainte de a accepta provocarea de la America Express cu şefii ei. A fost extrem de bucuroasă că aceştia i-au permis să trăiască această aventură pentru că îşi dorea să trăiască pe propria ei piele ce a văzut până atunci doar din faţa micilor ecrane.
„Bineînțeles că au fost discuții despre plecarea mea! Am cerut acordul, am întrebat dacă am voie să plec. Șefii mei au fost foarte deschiși, ceea ce pe mine m-a bucurat foarte tare. Îmi doream foarte mult o escapadă, să ies din rutina știrilor și a trezitului la 3 dimineața. Am zis că vreau o nebunie, să mi se întâmple ceva, să fie apăsat un buton de reset! Când am ajuns acolo și sufeream în anumite situații, mă gândeam: «Cât de bine era în platou, cât de liniștită eram! Îmbrăcată frumos și curată!».
Nu mă spălam pe cap 4-5 zile, ceea ce pentru mine este îngrozitor! Ieși cumva din zona de confort. Nu ești curat, impecabil, îmbrăcat cum vrei!”, a declarat Iuliana Pepene pentru Ego.
Sursă foto: social media